sâmbătă, 19 septembrie 2009

Cocktail de fructe de mare



Cocktailul de fructe de mare este un antreu foarte fin si o excelenta optiune pentru o cina romantica. Foarte usor de facut, dar in acelasi timp sofisticat si cu o prezentare festiva, cocktailul francez cu fructe de mare va va incanta cu un gust luxuriant si lejer.
Aveti nevoie de cupe de sampanie pentru a putea crea o imagine si mai evidenta de preparat "haute cuisine". In fond, pregatiti fructe de mare, asa ca trebuie sa fiti la fel de elegante ca si ele... Eu sunt de parere ca orice preparat cu ingrediente de mare clasa trebuie sa aiba o prezentare pe masura, altfel se pierde toata valoarea estetica a ingredientelor.

Ingrediente:
-fructe de mare (eu am folosit calamari si creveti) fierte, scurse si racite
-cateva frunze de salata verde
-cateva felii avocado
-mazare verde fiarta, scursa si racita
-ulei de masline
-dressing francez
-suc de lamaie
-nuci macinate
-sare, piper, boia dulce si ardei iute uscat


Pasati cu furculita feliile de avocado, amestecati cu suc de lamie, putin ulei de masline si sare. Amestecati piureul cu dressing francez, piper, boia si chilli.

Amestecati pana obtineti o pasta omogena. Adaugati si nucile macinate.

Decorati o cupa de sampanie cu creveti .

Amestecati mazarea, crevetii si calamarii taiati cubulete cu sosul de mai sus.

Puneti cocktailul de fructe de mare in cupa.

Presarati putin piper deasupra.

Pofta buna!