Hummusul este o mancare straveche. Inca din antichitate exista documente care atesta aceasta mancare, care a hranit omenirea de peste 10000 de ani. Fiind atat de sanatoasa, reteta originala a fost disputata de multe ori, intre Liban si Israel fiind un adevarat "razboi" pe aceste teme. In final, s-a decis ca hummusul ar fi de origine libaneza.
In consecinta, celelalte popoare, care consuma frecvent hummus, si-au facut propriile lor retete, variatiuni pe tema retetei originale.
Azi vom face un "hummus bi tahini"(hummus cu pasta de susan), dupa o reteta libaneza clasica.
Se serveste cu lipie libaneza, ca un antreu ("mezze") sau ca sos ce aromatizeaza fripturile, falafelul sau alte preparate vegetariene.
Ingrediente:
-250 grame naut uscat
-pasta de susan
-ulei de masline
-suc de lamaie
-usturoi
-sare, piper negru si, optional, boia iute, coriandru macinat, chimen macinat
Se lasa nautul la inmuiat in apa rece minim 12 ore(peste noapte). Volumul boabelor se dubleaza.
Se scurge apa in care au stat toata noaptea si se pune nautul la fiert in apa cu sare.
Dupa ce fierbe vreo 1,5-2 ore, strecurati nautul, dar pastrati o ceasca din apa in care a fiert.
Cat e cald, frecati intre maini boabele de naut, pentru a elimina cojile (se vede in poza de mai jos cate coji am eliminat).
Apoi puneti boabele de naut in robotul de bucatarie, adaugati o parte din zeama, o lingura pasta de susan, sucul de la o lamaie, o lingura de ulei, sare, un catel de usturoi. Amestecati bine si apoi gustati. Eu am pus si vreu 3 frunze de menta, pentru a avea o aroma discreta de menta. Dupa ce gustati, adaugati tot ce mai e necesar(eu am dublat cantitatile de pasta de susan, lamaie, piper si ulei).
Mixati pana obtineti o pasta foarte fina, dar consistenta. Daca e nevoie sa o faceti mai moale, adaugati cate putina zeama. Puteti sa condimentati hummusul cu boia iute, coriandru macinat si chimen (optional) sau puteti sa-l serviti doar cu condimentele de baza. Eu am pus in plus doar chilli.
Cand serviti, decorati cu boia, muguri de pin sau verdeata si stropiti cu ulei de masline.
Pofta buna!