miercuri, 14 octombrie 2009

Orez cu fructe de mare

Orezul cu fructe de mare este, indiscutabil, un fel de mancare apreciat de toti amatorii de peste.
Aceasta reteta este simpla si va ajuta sa realizati acasa un meniu ca la restaurant.

Ingrediente:
-un pachet de fructe de mare congelate
-200 grame orez Basmati
-ardei gras si ardei iute
-o ceapa si 4 catei de usturoi
-sare, piper boabe si macinat, o foaie dafin, curry
-ulei de masline
-150 ml vin alb
-pasta de tomate sau rosii pasate
-coriandru, marar, ceapa verde
-batonase de crab
-o lamaie

Mai intai fierbeti orezul "al dente" in apa cu sare si putin ulei de masline. Scurgeti apa si puneti capacul peste orezul fiert.

Fructele de mare se spala bine in mai multe ape si apoi se oparesc in apa cu putin otet, ulei, sare, cateva boabe de piper si o foaie de dafin.

Lasati sa clocoteasca de cateva ori. Apoi scurgeti si spalati iar fructele de mare.

Tocati ceapa si usturoiul foarte marunt. Caliti-le in putin ulei de masline, impreuna cu ardeiul iute. Presarati putina sare si piper.

Adaugati ardeiul gras tocat cubulete.

Cand e gata ardeiul, adaugati vinul.

Apoi puneti fructele de mare si lasati-le sa fiarba in sos. Turnati si zeama de la o jumatate de lamaie.

Dupa cateva clocote, adaugati sucul de rosii si potriviti de sare si piper.

Cand sosul a scazut, adaugati orezul fiert si coriandrul (sau patrunjel) tocat si reduceti imediat focul. Amestecati usor pana cand orezul incorporeaza tot sosul.

Serviti cu jumatati de lamaie si felii de crab. Decorati cu verdeata (patrunjel, marar sau coriandru).

Pofta buna!