Tarta Linzer este cea mai veche reteta de tarta din lume. Locuitorii Austriei, si mai ales cei din Linz, se mandresc cu aceasta reteta care a trecut bariera timpului, cucerind mereu prin simplitate si rafinament.
"Linzertorte" (asa cum ii spun nemtii) este un deliciu cu blat de alune de padure si straciatella de ciocolata, acoperit de o glazura irezistibila de fructe de padure. Un desert boem, cu aspect luxos, care poarta emblema calitatii germane.
Reteta pe care o voi prezenta este reteta traditionala a familiei unei prietene de-a mea, Dorothea, careia ii multumesc foarte mult pentru amabilitatea de a ma ajuta sa descopar secretele bucatariei austriece si elvetiene. Bunica ei este de origine austriaca si face un "Linzertorte" extraordinar de bun. Am folosit si eu reteta ei si am fost chiar impresionata de cat de simplu se face tarta Linzer. Despre gustul ei ... perfectiune germana (pardon, austriaca)!
Este ideala pentru Craciun, fiind reteta lor specifica pentru aceasta sarbatoare.
Ingrediente:
-150 gr faina
-150 gr zahar
-150 gr alune de padure macinate (merg si migdale sau nuci)
-150 gr unt topit
-50 gr ciocolata de calitate
-un ou mare
-1/2 lingurita de scortisoara
-un praf de cuisoare
-o lingurita cu varf de praf de copt
-200 gr gem de fructe de padure
-200 gr zmeura congelata
*Modificarile pe care le-am facut eu: am pus 2 oua (ca erau mici), 200 gr de faina in loc de 150, si am mai adaugat inca 200 gr zmeura proaspata, ca decor final)
Dupa ce ati incorporat faina, adaugati alunele si ciocolata.
Consistenta finala este usor grunjoasa.
Turnati aluatul intr-o forma de tarta unsa cu unt si tapetata cu faina. Original, se prevede sa pastrati o treime din aluat, ca sa faceti dungi sau figurine pe deasupra, dar eu am preferat sa fac simplu, fara figurine.
Introduceti tarta la cuptorul incins la 180 de grade.
Dupa aproximativ 15 minute este usor rumenita si crescuta. O scoateti si o ungeti cu gem si presarati zmeura congelata.
Reintroduceti la cuptor inca 15-20 de minute.
Miroase divin! Cand se raceste, poate fi decorata cu fructele proaspete.
Se serveste la temperatura camerei.
Va fi o surpriza placuta pentru toti cei care o gusta, garantat!
Se poate servi simpla sau cu inghetata de alune de padure si capsuni.
Pofta buna!
*P.S.: daca vreti sa faceti dupa modelul clasic, puneti aluatul in tava (cam 2/3 din el), apoi ungeti cu gem si presarati zmeura congelata, realizati un decor din aluatul ramas peste fructe, coaceti tarta la 180 de grade, aprox. 35 de minute. Truc de la bunica Dorotheei: ungeti aluatul decorativ cu amestec de galbenus si ou pentru o stralucire mai puternica.
" Merci, Dorothea et Andrea! "(Andrea este o prietena a Dorotheei care mi-a aratat si poze originale cu tarta, ca sa-mi fac o impresie despre cum e reteta autentica in Austria. Tarta Andreei era decorata cu figurine de Craciun, asa o s-o fac si eu cand se apropie Mosul..)