Acest antreu aduce un element surpriza, rar intalnit prin salate, deosebit de parfumat si racoritor: zmeura. Ispititoare si delicata, zmeura este acel ceva de care aveati nevoie pentru a va surprinde placut invitatii. Cu riscul de a parea extravaganti , puteti incerca aceasta combinatie colorata racoritoare si aromata la o masa festiva sau o cina romantica.
Adorata in deserturi , zmeura isi dezvaluie valentele de ingredient premium si in alte retete culinare. Eleganta rosului-visiniu, potrivit cu tematica sarbatorilor de Craciun, evidentiaza si mai bine zmeura, regina acestei combinatii. Am ales frunzele de rucola, datorita aromei puternice, si delicioase felii de prosciutto crudo, pentru a sublinia latura montagnarda a acestui antreu.
Dressing-ul lejer, cu note fructate, completeaza perfect aromele, domolind asprimea gustului de rucola, dar pastrandu-i aroma specifica.
Ingrediente:
-frunze proaspete de rucola
-o cutie de zmeura proaspata
-prosciutto crudo
-ulei de masline
-otet balsamic
-sare
Mai intai realizam dressing-ul. Amestecam o lingura de otet balsamic cu o lingura de ulei de masline, un praf de sare si sucul de la cateva fructe de zmeura (obtinut prin presare).
Spalati rucola si zmeura. Amestecati-le usor. Stropiti generos cu dressing. Lasati-le 2-3 minute sa ia aroma sosului de salata (nu prea mult, pentu ca altfel se inmoaie frunzele de rucola si pierd consistenta).
Apoi transferati totul pe un platou (fara sos). Aranjati feliile de prosciutto in jurul salatei.
Stropiti cu putin sos si serviti imediat.
Pofta buna!