vineri, 28 ianuarie 2011

Dorada la cuptor cu parfum de citronelle

Pestele marin este foarte indicat intr-o alimentatie sanatoasa pentru intreaga familie, asa ca va propun o reteta usoara si rapida cu dorada, numai buna pentru o cina sau un pranz de week-end.
Dorada este un peste foarte gustos, care se preteaza la o multitudine de combinatii. Astazi va voi prezenta o reteta dietetica, dar deosebit de gustoasa, incat nimeni nu-si va da seama ca este la regim :)
Ca sa gatiti o mancare foarte placut parfumata si apetisanta aveti nevoie de un mic arsenal de condimente si plante aromatice, de preferat proaspete, pentru o aroma mai intensa.
Dorada de astazi va avea note asiatice floral-fructate, deoarece vom folosi un ingrediente magic, de provenienta thailandeza: tulpina de citronelle. Aceasta are un parfum discret, dar patrunzator de lamaie si flori, iar o limetta proaspata ii va sublinia aroma fresh. Vom combina cateva condimente locale cu aceste mici accente aromatice thailandeze pentru a va oferi o dorada cum nu cred ca ati mai gustat pana acum.
Reteta are un parfum seducator, doradele avand in final un gust interesant si foarte elegant aromat, de aceea o recomandam chiar si pentru cinele romantice persoanelor iubitoare de peste.

Ingrediente:
-cateva dorade (nr lor sa fie egal cu nr persoanelor care le vor servi)
-o limetta
-cateva tije de citronelle
-cateva tulpini de rozmarin proaspat
-o lamaie
-ardei iute
-piper multicolor
-putin usturoi
-sare marina
-verdeata proaspata: menta, busuioc, patrunjel

Pestii se spala foarte bine pe interior si pe exterior, se lasa sa se scurga. Este ideal sa aveti pesti foarte proaspeti ( sa aiba ochii bombati , sa nu aiba miros neplacut si sa nu fie lipiciosi). Daca pestele nu este de calitate, atunci orice reteta e compromisa din start. Cereti sfatul personalului de la raion pentru a va ajuta sa alegeti niste exemplare frumoase si proaspete.
Umpleti burta fiecarui peste cu o jumatate de tija de citronelle, o crenguta de rozmarin si cateva felii de usturoi. Presarati sare marina pe fiecare doarada, apoi piper proaspat macinat si coaja rasa de lime.

Turnati o cana de apa in tava, pe langa pesti. Restul bucatilor de citronelle se presara pe langa dorade, la fel si tijele de telina.

Se stropeste fiecare peste cu suc proaspat de lamaie si de lime.Se lasa pestele condimentat sa absoarba aromele timp de 30 de minute la temperatura camerei, apoi se da tava la cuptor.

Se coace acoperit cu folie, timp de 20 de minute, la 180 de grade, apoi se scoate folia si se mai lasa inca 10-15 minute in cuptor.

Se scot bucatile de dorada intregi din tava, se aseaza fiecare pe cate un platou de servire si se stropesc cu putin sos din tava. Exact inainte de servire se stropesc cu mult suc de lime. Se presara verdeata tocata si bucatele de ardei iute rosu pe fiecare dorada.

Se serveste cald, cu felii proaspete de lime, garnitura de legume coapte si /sau salate.

Miroase divin, citronelle in combinatie cu lime, rozmarin si piper creeaza un parfum minunat, care se simte in fiecare bucatica de peste.

Pofta buna!